19.02.2015 09:44
SALATĂ DE CARTOFI COPȚI CU VARZĂ MURATĂ ȘI CHIMEN
INGREDINENTE:
5-6 cartofi
1 varză mică murată
1 lingură cu ulei de măsline
1 linguriță cu chimen
1 linguriță cu susan
boia dulce
MOD DE PREPARARE:
se spală cartofii;
se pun cartofii la copt, în cuptor;
se spală varza;
se dă la robot varza sau se toacă mărunt;
se pune varza tocată într-un vas;
când cartofii sunt moi, la pipăit, sunt copți și se scot din cuptor;
se curăță cartofii și se taie cubulețe;
se amestecă bine varza tocată cu cartofii, chimenul, boiaua, uleiul și susanul;
se poate servi cu pâine de secară prăjită.
POFTĂ BUNĂ!!
18.02.2015 10:44
CIORBĂ DE CARTOFI CU TARHON
INGREDINENTE:
4-5 cartofi
2 morcovi
1 rădăcină de pătrunjel
1 ceapă
un praf de sare / 1 linguriță cu sos de soia
1 lingură de paste de tomate
condimente: piper, cimbru, foi de dafin
1 lingură cu ulei de măsline
tarhon verde sau murat
pătrunjel verde
MOD DE PREPARARE:
se curăță, se spală și se taie în bucățele cartofii, ceapa, morcovii, rădăcina de pătrunjel;
se pune o cană de apă într-o oală și se adaugă ceapa și uleiul;
se fierb la foc mic până scade apa;
se adaugă morcovii, rădăcina de pătrunjel tăiate și puțină apă fierbinte (cam 500 ml. apă);
după ce au fiert cam 20-30 minute se adaugă și cartofii
când este aproape gata se adaugă condimentele: cimbru, foi de dafin, piper; sarea și pasta de tomate;
se adaugă apă fierbinte, la final;
se servește în boluri cu tarhonul verde sau murat tăiat fin deasupra.
POFTĂ BUNĂ!!
17.02.2015 11:24
LIPII CU CARTOFI
INGREDINENTE:
4-5 cartofi copți
2 căni cu făină
2 căni cu apă
un cub mic de drojdie
un praf de sare
condimente: piper, cimbru uscat
semințe diverse: de floarea soarelui, de dovleac, de susan, de mac, de chia
MOD DE PREPARARE:
se spală și se pun cartofii la copt;
când sunt copți, se pun la răcit și se curăță de coajă;
se zdrobește miezul cartofilor;
se amestecă drojdia cu 100 ml. apă caldă și 1-2 linguri cu făină într-un vas;
se acoperă vasul cu un prosop;
când dospește amestecul cu drojdie se adaugă miezul zdrobit de la cartofii copți;
se adaugă restul de făina și apă;
se amestecă bine, formându-se un aluat;
se adaugă diverse semințe;
se iau bucăți din aluat și se fac lipiile;
se dau la cuptor și se coc lipiile;
se servesc calde sau reci.
POFTĂ BUNĂ!!
16.02.2015 10:02
COCKTAIL DE SFECLĂ ROȘIE CU MORCOVI
INGREDINENTE:
2 morcovi;
2 sfecle roșii, medii ca mărime;
piper;
cimbru uscat;
pătrunjel verde.
MOD DE PREPARARE:
se curăță, se spală și se taie bucăți mari sfeclele și morcovii;
se dau la storcător legumele;
se pune amestecul în pahare;
se pune piperul și cimbrul în amestecul de legume;
se pun deasupra frunze de pătrunjel verde.
POFTĂ BUNĂ!!
15.02.2015 11:20
BOABE DE PORUMB CU MIERE, NUCI ȘI SCORȚIȘOARĂ
INGREDINENTE:
o pungă cu boabe de porumb refrigerate;
2-3 linguri de miere
un praf de sare
un pumn de nuci
1 linguriță cu scorțișoară
MOD DE PREPARARE:
se pun boabele de porumb la fiert în apă fierbinte cu sarea;
după ce au fiert boabele de porumb, se scurge apa, păstrându-se 100-150 ml. din acel lichid;
lichidul și boabele de porumb se pun într-un vas;
se lasă să se răcorească puțin;
se adaugă mierea și scorțișoara, amestecțndu-se bine;
se servesc calde.
POFTĂ BUNĂ!!
14.02.2015 09:56
BULZ CU MĂMĂLIGĂ, BRÂNZĂ TOFU ȘI MUJDEI
INGREDINENTE:
o cană de mălai din porumb
3 căni de apă
un praf de sare
brânză tofu
MUJDEI
1 linguriță cu ulei de măsline
5-6 căței de usturoi
un praf de sare
100-150 ml. apă
MOD DE PREPARARE:
se pune apa la fiert;
când apa fierbe se pune sarea apoi, se adaugă mălaiul "în ploaie", amestecând continuu, cu un tel;
se acoperă vasul cu un capac;
se lasă să fiarbă 30 minute;
se taie în cuburi cu latura cam de 2 cm. brânza tofu;
se pune mămăligă peste câte o bucată de brânză;
se așteaptă puțin să se răcească mămăliga și se modelează rotund bulzul;
se pune uleiul într-o tigaie să se încingă;
se pune bulzul și se prăjește pe fiecare parte;
se scoate pe o farfurie;
MUJDEI
se curăță și se zdrobește usturoiul cu ajutorul aparatului sau în mojar;
se amestecă bine cu sarea, zdrobindu-se în continuare;
se adaugă puțin câte puțin apa zdrobindu-se în continuare.
se scoate într-un bol mujdeiul;
se servește bulzul cu 2-3 lingurițe de mujdei lângă;
se poate servi și cu smântână din caju.
POFTĂ BUNĂ!!
13.02.2015 11:15
SALATĂ DE QUINOA
INGREDINENTE:
3 cești cu quinoa
1 dovlecel
2 cepe
1 lingură cu pastă de tomate
1 legătură de pătrunjel verde
10-12 frunze de mentă
2 linguri cu zeamă de lămâie
1-2 linguri cu ulei de măsline
brânză tofu
un praf de sare
piper
MOD DE PREPARARE:
se fierbe quinoa timp de 15 minute în apă;
se curăță și se spală ceapa și dovlecelul;
se toacă mărunt ceapa și dovlecelul;
se toacă mărunt pătrunjelul verde și
menta;
se taie cubulețe brânza tofu;
se pun toate ingredientele într-un vas împreună cu zeama de lămâie, uleiul, sarea, pasta de tomate, piperul și se amestecă bine.
POFTĂ BUNĂ!!
12.02.2015 11:50
DRESSING CU MUȘTAR; MIERE ȘI SUC DE PORTOCALĂ
INGREDINENTE:
2 lingurițe de muștar
2 lingurițe de miere
1 linguriță oțet de mere
zeama de la o portocală
2 linguri ulei de măsline
un praf de sare
piper
MOD DE PREPARARE:
se stoarce o portocală;
se amestecă zeama de portocală cu uleiul, oțetul, sarea, piperul, mierea, muștarul într-un borcan cu capac;
se amestecă foarte bine;
se poate da la frigider 1-2 ore înainte de servire peste salată.
POFTĂ BUNĂ!!
11.02.2015 12:15
SUPĂ CREMĂ DE ALBITURI
INGREDINENTE:
3 cartofi
1 fir de praz
1 rădăcină de pătrunjel
1 dovlecel
1 conopidă mică
1 ceapă
2-3 căței de usturoi
un praf de sare / 1 linguriță de sos de soia
condimente: piper, cimbru, chimen
1 lingură cu ulei de măsline
un pumn cu semințe crude de dovleac și de floarea soarelui
boia dulce
pătrunjel verde
MOD DE PREPARARE:
se curăță, se spală și se desface în buchețele conopida;
se curăță, se spală și se taie în bucăți mari cartofii, dovlecelul, prazul, rădăcina de pătrunjelul, ceapa și usturoiul;
se taie mărunt ceapa și usturoiul;
se pune o cană de apă într-o oală și se adaugă ceapa, usturoiul și uleiul;
se fierb la foc mic până scade apa;
se pun la fiert peste ceapă și usturoi restul de legume în apă fierbinte;
după ce au fiert legumele, se pun la răcit și apoi se pun toate în blender și se mărunțesc bine;
se pune crema rezultată într-o oală;
se adaugă condimentele: cimbru, piper, chimen și sarea;
se dă în fiert și se adaugă apă fierbinte dacă supa este prea groasă;
se prăjesc semințele în tigaie cu puțină boia dulce;
se servește supa în boluri cu semințele prăjite deasupra, cu pătrunjel verde tocat mărunt și crutoane din pâine neagră.
POFTĂ BUNĂ!!
10.02.2015 09:48
PASTĂ DE MĂSLINE
INGREDINENTE:
200 g. măsline nesărate, fără sâmburi;
1 lingură cu ulei de măsline;
un praf de sare;
condimente: piper;
busuioc verde.
MOD DE PREPARARE:
se amestecă uleiul, sarea, pun măslinele, piperul, busuiocul în blender și se mărunțesc. Atenție să nu iasă ca un piure;
se servesc pe pâine prăjită sau bucăți de baghetă de secară sau pe biscuiți sărați.
POFTĂ BUNĂ!!